Cristina ION
„ Toate adevărurile sunt ușor de înțeles imediat ce sunt descoperite. Important este să le descoperi.” (Galileo Galilei)
E-mail: cristina.ion@legalstudio.ro
Membru al Baroului București și al Uniunii Naționale a Barourilor din România, doamna avocat, Cristina Ion, a absolvit studiile de licență din cadrul Facultății de Drept, Universitatea din București.
În anul 2018 a finalizat studiile programului de masterat în domeniul Dreptul Afacerilor din cadrul aceleiași instituții de învățământ cu lucrarea ”Conținutul sentinței arbitrale și a hotărârii judecătorești. Abordare comparativă,”, disciplina Arbitraj comercial.
Expertiză:
Activitatea profesională a doamnei avocat Cristina Ion se desfășoară cu precădere în domenii precum drept civil, drept comercial și dreptul muncii – prin acordarea de asistență juridică și reprezentare atât în fața autorităților publice, cât și a instanțelor de judecată.
Personalitate:
Se remarcă printr-o gândire analitică care îi permite cu succes să abordeze și să soluționeze într-o manieră sistemică problemele de drept cu care se confruntă în domeniile sale de activitate.
Limbi străine:
Engleză, Franceză